A venit toamna . Copacii isi pierd frunzele , cerul este mohorat si gri , pamantul este rece si uscat . A venit toamna si peste sufletul meu . Pierd bucatele din mine exact asa cum copacii is pierd frunzele . Ochii mei sunt peirduti in zare . Nu mai pot gandi . Atatea mintute pierdute vorbind , atatea zambete , atatea rasete . Nu , nu sunt una din acele fete care vorbesc despre baieti , iubiri neimpartasite , durerea de a nu fi iubita . Vorbesc despre partea aceea din mine , pentru ca a fost o parte din mine , care ma intelegea , care gandea exact ca mine , care a fost acolo de cate ori aveam nevoie , care stia sa vada dupa zambetul meu fals si sa zica "Sunt aici . Spune-mi ce s-a intamplat." . Aceea parte din mine se numeste "prietena mea" . Cea careia i-am spus atatea lucruri , i-am dezvaluit o parte din mine pe care multa lume nu o vede , pentru ca aveam incredere in ea mai mult decat in oricine . Si inca am . Dar vad ca asta nu e de ajuns . Am facut o gramada de greseli , am spus o multe de lucruri , si nu-mi voi mai cere scuze , pentru ca si asa nu are nicio importanta . Stii foarte bine ca voi fi aici ori de cate ori vei avea nevoie de mine .
Alerg , alerg , inima-mi bate spargandu-mi pieptul , gandurile imi trec prin cap cu viteza fulgerului , cerul se intuneca din ce in ce mai tare , soarele nu mai rasare , vantul imi trece prin par . Vreau sa-mi agat stele prin el . Vreau sa nu ma mai gandesc la nimic . Repiratia mi se opreste , incet .. nu mai simt , nu mai aud , nu mai vad . Nu mai simt . Ochii mi s-au inchis . Nu voi mai vedea niciodata curcubeul , nu voi mai simti apa marii printe degete , nu voi mai auzi sunetul valurilor . Am ajuns intr-un loc unde e doar lumea mea , unde pot sa visez si sa-mi fac propia poveste , propia viata , propiul destin . Unde nimeni , nimic nu ma poate rani .
Asta voiai sa faci din mine ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu